ION CARBARĂU (1906-1992)

S-a născut la 15 septembrie 1906, în satul Iugani (com. Bogheşti, VR).

Şcoala primară a făcut-o în satul natal, apoi a urmat cursurile gimnaziale şi liceale la Liceul „Codreanu” din Bârlad. În perioada 1928-1932 este student la Facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti. După obţinerea licenţei, vine la Bolintinul din Vale, unde soţia sa, Dumitra (Mitriţa), lucra ca moaşă. Sprijinit de profesorul universitar P.P. Negulescu intră, în 1932, în învăţământ, la Gimnaziul industrial Bolintin Vale (str. Poarta Luncii), la catedra de limba română.

Discipol al istoricului literar Nicolae Cartojan, alcătuieşte o lucrare de doctorat intitulată Fizionomia lui Păcală în literatura populară românească (1934), unanim apreciată de cunoscători.

În anii 1938-39, elaborează, la cererea Primăriei comunei, o monografie a satului Bolintin Vale, din care un rezumat este predat autorităţilor.

La 10 august 1939 este concentrat, face războiul din Est, apoi în Vest, fiind lăsat la vatră în 1945, cu gradul de căpitan.

Reîntors la Bolintinul din Vale îşi reia activitatea de profesor de gimnaziu, şcoală generală şi, apoi, liceul din localitate pentru a cărui înfiinţare s-a zbătut mult. Iese la pensie în anul 1971.

Începând din 1945 este principalul susţinător al vieţii culturale bolintinene, de numele său legându-se zeci şi zeci de manifestări cultural-artistice (teatrale, literare etc.), care au impus Bolintinul din Vale ca un centru cultural. A desfăşurat o susţinută activitate pe tărâm social, făcând parte din diverse comisii locale pe linie de învăţământ, cultură, educaţie cetăţenească, cooperaţie, CAR etc.

A primit, pentru anii petrecuţi pe front, precum şi pentru activitatea profesională şi culturală, numeroase decoraţii, medalii, diverse alte distincţii ale statului român.

A murit la 19 martie 1992, fiind înmormântat în cimitirul din Bolintinul din Vale.


CONSTANTIN ŞTEFAN CARBARĂU (1939-2012)

S-a născut la 9 iunie 1939, ca fiu al bolintinenilor Dumitra (Mitriţa) şi Ion Carbarău.

A urmat clasele primare, elementare şi ale şcolii medii la Bolintin Vale, iar apoi student, până în 1961 când a obţinut licenţa la Facultatea de Filozofie din Bucureşti.

La încheierea facultăţii, a primit repartizare la Şcoala specială de la Poroschia (TR), unde nu a profesat, ci s-a transferat ca profesor suplinitor la liceul din Bolintin Vale până în ianuarie 1963, când a fost angajat corector la ziarul Steagul roşu. În 1963, a fost angajat, ca redactor, la o publicaţie din Giurgiu – Lupta noastră. În 1965 a revenit în Bucureşti, la Steagul roşu, ca redactor la secţia agrară. Începând din primăvara anului 1966 a lucrat la secţia internaţională de la Steagul roşu având colegi pe Chiril Tricolici, Smaranda Jelescu, Dorina Bădescu, C. Cărtărescu. La ziarul Teleormanul şi la Satul socialist a lucrat tot în secţia internaţională.

În 1975, când s-a desfiinţat ziarul Satul socialist s-a transferat la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Direcţia relaţii culturale internaţionale, ca referent, iar după ’89, a continuat să lucreze, în calitate de consilier, în Ministerul Culturii, în aceeaşi direcţie, până în 2001, când s-a pensionat.

În perioada cât a fost consilier cultural s-a ocupat de relaţiile cu ţările arabe şi africane, organizând, împreună cu alte instituţii româneşti – Oficiul de Expoziţii, România-film, Agenţia Română de Impresariat Artistic (ARIA), ambasadele din Bucureşti şi oficiile noastre diplomatice – manifestări culturale peste hotare (expoziţii, turnee ale unor formaţii artistice, gale de film etc.), precum şi acţiuni similare ale unor state arabe sau africane în România, participând la negocierea şi încheierea unor programe de schimburi culturale bilaterale cu diverse ţări din Africa sau din lumea arabă etc.

Concomitent cu preocupările profesionale a colaborat la diverse publicaţii: Scânteia tineretului, Albina, Tribuna învăţământului sau Luceafărul – cu articole despre fenomenul cultural internaţional, în special african.

Studii doctorale la Universitatea Bucureşti pentru o teză intitulată Formarea unor culturi naţionale în ţările africane (1987-1989).

În martie 1996, înfiinţează, la Bolintinul din Vale, Fundaţia culturală „Dimitrie Bolintineanu”, iar din toamnă este redactor şef fondator al revistei Sud şi principalul organizator al Concursului naţional de creaţie literară „Dimitrie Bolintineanu”.

Este prezent în antologia Relaţiile dintre România şi Africa. Tradiţii, prezent, perspective (1999), realizată de Societatea de prietenie România şi Africa.

Editor al Caietelor revistei Sud (2002, 2003, 2005) supliment literar al publicaţiei.

Coordonator al volumului de însemnări monografice Bolintinul, bolintinenii, Bolintineanu, Editura Dominor, Bucureşti, 2004, precum şi al antologiei Revista Sud – 10 ani de apariţie. Între Olt şi Borcea – un spaţiu literar, 2006.

Autor al volumelor: Literatura Africii negre. De la basm la roman (câteva consideraţii), Editura Dominor, Bucureşti, 2007 şi Voi spune tot vrăjitorului meu – lirică negro-africană, Editura Dominor, Bucureşti, 2009.

Volume rămase în manuscris: Autobuzul de Giurgiu şi La nord şi la sud de Sahara.

A încetat din viaţă la sfârşitul lunii martie 2012, fiind înmormântat la Bolintin Vale.


ROMULUS DINU (1921-1999)

A fost medic primar neurolog, doctor în ştiinţe medicale

  • 1921 – se naşte în Bolintinul din Vale, într-o casă din cartierul Poarta Luncii, Romulus Dinu, fiul învăţătorilor Nicu T. Dinu şi Elena. Amândoi părinţii erau născuţi la Bolintin Vale, tatăl, Nicu, fiul lui Tănase Soare, dintr-o veche familie, iar mama, Elena, fiica lui Constantin Grigorescu, fratele marelui erou din Primul Război Mondial, generalul Eremia Grigorescu.
  • urmează şcoala primară la Bolintin Vale;
  • 1948 – absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti;
  • 1955 – se căsătoreşte cu Ileana Dana Demetrescu, biochimist;
  • 1971 – publică volumul Proximalul (1-2), Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice;
  • 1978 – publică volumul Vitejiile lui Rustem, Editura Ion Creangă;
  • 1980 – publică volumul Dintr-o lume congelată, Editura Albatros;
  • 1982 – publică volumul de amintiri Paznic la pepeni, Editura Ion Creangă;
  • 1982 – împreună cu soţia, Ileana Dana Demetrescu Dinu, inventează un medicament revoluţionar, RODILEMID, un antiviral imunomodulator şi neutrofic de sinteză, folosit în tratamentul sclerozei în plăci şi prezentat de presa internaţională ca un posibil remediu împotriva SIDA;
  • 21 decembrie 1999 – încetează din viaţă şi este înmormântat în Bucureşti.

A activat ca medic primar neurolog la Policlinica cu Plată nr. 1 şi a fost autor a numeroase articole de specialitate şi studii clinice.


GEORGE APOSTOIU

Diplomatul, publicistul şi scriitorul George Apostoiu s-a născut la 3 noiembrie 1939 în satul Malu Spart, într-o veche şi respectată familie, care a dat oameni de mare valoare, atât pentru comunitatea locală, cât şi pe plan naţional.

A urmat şcoala primară şi gimnazială în satul natal, apoi liceul din Bolintinul din Vale, făcând parte dintr-o generaţie remarcabilă, din care s-au detaşat multe personalităţi apreciate la nivel naţional. Este licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Filologie, promoţia 1963, urmând apoi cursuri postuniversitare de diplomaţie şi continuând ca bursier UNESCO la Paris, până în 1969.

Desfăşoară o neîntreruptă activitate de diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe între 1963 şi 2008, când a fost însărcinat cu misiuni diplomatice în numeroase capitale ale lumii, Paris (UNESCO şi Uniunea Latină), Bruxelles, Luxemburg, Roma, Moscova şi Havana. În prezent este membru al Asociaţiei ambasadorilor şi diplomaţilor de carieră din România, al Fundaţiei Europene Titulescu.

Lucrările publicate, cu tematică diversă, îl consacră, în mod cert, ca scriitor de valoare. Antologia Mihai Eminescu. Rayonnement d’un genie (1989) şi monografia Eminescu. Pour le monde latin (2001), scrise în limba franceză şi dedicate poetului naţional, conţin studii de identitate culturală a românilor.

În volumul Bongiorno, Italia (2002), autorul încearcă „să desluşească rosturile istoriei” în peregrinările prin Cetatea eternă şi prin alte vestite oraşe italiene, „bucuros să fi respirat aerul Romei împrospătat de sufletul istoriei şi de parfumul leandrilor”. De cu totul altă factură este cartea următoare, apărută în 2006, intitulată „Un Talleyrand pentru România. Trecut imperfect, prezent obsedant”, volum de publicistică politică de actualitate, vizând drumul parcurs de ţara noastră spre integrarea în structurile UE şi realizând profilul omului politic capabil să îndeplinească acest deziderat. Au urmat „Neamul şi Babilonia. Spiritul public în cultura română. Polemice” (2009) şi „Bună seara, Europa! Cronici diplomatice” (2014).

Traduceri din literatura franceză şi francofonă: „Ieşirea din moarte” (titlul original,, „L’Hotel Saint-Pol”) de Michel Zevaco (1992), „Dragoste şi ură”  de Michel Zevaco (1992), poezie contemporană franceză, belgiană, africană.

În ceea ce priveşte activitatea publicistică, începând din anul 1967 s-a evidenţiat prin articole şi studii privind actualitatea culturală şi politică românescă şi internaţională în reviste precum România Literară, Contemporanul, Luceafărul, Timpul, Naţiunea, Curentul, Sud, Bucureştiul literar şi artistic şi altele, ca şi prin faptul că este editorialist al revistei Cultura. În paginile revistei Sud, al cărei membru fondator este, i-au fost publicate numeroase articole, detașânduevidenţiindu-se ca un prestigios colaborator din grupul bolintinenilor.

Prin activitatea sa, domnul George Apostoiu s-a impus ca unul dintre cei mai de seamă „ambasadori” ai comunităţii bolintinene.


GHEORGHE DRAGOMIR

General de brigadă (r) Gheorghe Dragomir s-a născut la 16 decembrie 1948 în Bolintinul din Vale. Aici, în satul natal, a urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale. Este absolvent al Facultății de Drept din Bucureşti, promoţia 1971 şi al cursurilor postuniversitare de Relaţii Internaţionale şi de Comerţ Exterior în perioada 1987-1989.

A fost ofiţer în cadrul Centrul de Informaţie Externe între 1973-1992, însărcinat cu misiuni într-o serie de ţări din Asia, Africa, Orientul Mijlociu, Europa Occidentală.

A ocupat funcţia de adjunct al şefului SIE după 1989, respectiv între 1990 şi 1992 când este avansat la gradul de general de brigadă.

Între 1998 şi până în 2005 a fost consilier la Comisia de Politică Externă a Senatului României.

În ceea ce priveşte activitatea civică, este membru fondator al Asociaţiei Culturale „România în lume”, înfiinţată în anul 2001, în care se implică cu multă dăruire. De asemenea, este membru fondator şi preşedinte al Camerei bilaterale de Comerţ şi Industrie România-Azerbaidjan între 2005-2007. Este preşedintele Centrului de Etică şi Strategii. În calitate de expert politico-militar, s-a remarcat prin numeroasele studii şi articole de politică externă, strategie geopolitică şi geo-economică vizând zona Mării Negre, Asia Centrală, Marea Caspică şi Orientul Mijlociu. Actualmente este colaborator permanent al revistei Sud, cu articole de politică externă.

A publicat „Recviem pentru spioni”, în două volume, intenţia autorului fiind „de a dezvălui cititorilor români şi celor străini interesaţi, unele aspecte mai puţin vizibile ale activităţii de informaţii externe, pornind de la experienţa proprie dobândită în două decenii de luptă pe frontul nevăzut al confruntării şi unor cooperări tacite între servicii de spionaj aparţinând unor state cu sisteme politice diferite”. O altă lucrare remarcabilă, care abordează curajos o temă de mare actualitate, extrem de sensibilă, este „România între scutul american antirachetă şi Katiuşa rusească. Timp şi destin” (2012). Alte volume: „Europa cu capul în stele şi trupul însângera”t (Bucureşti, Editura România în lume, 2011), „Terra – planeta sufletelor rătăcite” (2014), „Ghid de iniţiere pentru omul de stat” (Oneşti, Editura Magic Print, 2016-2017).

Pe lângă toate aceste activităţi, generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir este profund implicat în viaţa culturală locală şi preocupat de evoluţia Bolintinului din Vale din toate punctele de vedere, aspect dovedit şi prin participarea domniei sale la manifestările de gen din localitate, la întâlnirile cu cetăţenii, elevii şi cadrele didactice, pentru educarea tinerilor în spirit civic şi patriotic. În aceeaşi notă de preocupări, în octombrie 2015, a înfiinţat în oraşul nostru o filială a Centrului de Etică şi Strategii.

Generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir este unul dintre bolintinenii remarcabili, care aduc prestigiu localităţii noastre, care-i promovează valorile şi care sprijină dezvoltarea sa multilaterală.


GHEORGHE IACOB

Artistul plastic Gheorghe Iacob s-a născut la 17 august 1925 în satul Brăgăreasa, comuna Scutelnici, judeţul Buzău într-o familie modestă, apoi a pornit în lume, poposind câţiva ani la Ploieşti şi apoi în Capitală, unde îşi câştigă singur existenţa.

Între 1946 şi 1953 este student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde studiază cinci ani de pictură şi trei de sculptură sub îndrumarea unor remarcabili profesori de care se bucura în acea perioadă învăţământul românesc: Eustaţiu Stoenescu, Camil Ressu, Al. Ciucurencu, Jean Steriadi, Nicolae Dărăscu, M.H. Maxy, Onofrei.

A participat, încă din anii studenţiei la majoritatea Bienalelor de Pictură şi Sculptură, la Saloanele municipale, în expoziţii de grup din ţară şi din străinătate.

Sfârşitul anilor ‘60, deschiderea de atunci, îi oferă posibilitatea ieşirii în afara graniţelor, expunând în mai multe ţări ale lumii. Ca o răsplată vine anul 1968, când participă la o expoziţie la Paris, când critica franceză îi remarca efortul de a se rupe decu canoanele imbecile ale realismului socialist şi vorbea despre sinteza strălucitoare a geometriei şi a culorii. Urmare firească a acestui eveniment va fi includerea sa în volumul „L’Art Abstrait”, semnat de Michel Seuphor în 1971, ceea ce marchează faptul că trecuse de la prima etapă a creaţiei, în care se simţea influenţa şcolii româneşti tradiţionale de pictură, la arta abstractă, nonfigurativă, la arta monumentală.

Este cvadruplu câştigător al Premiului Uniunii Artiştilor Plastice, ceea ce îi conferă un loc de seamă printre artiştii plastici români.

În anul 2004, graţie activităţilor sale susţinute şi aprecierii colegilor de breaslă, a forurilor din domeniul artei, este distins cu „Meritul Cultural” în grad de Comandor.

În toamna anului 2008, cel care a creat mii de lucrări de plastică diversă (după primii cinci ani de institut era autorul a peste 3.600) va deschie trei expoziţii personale, care conţineau peste o mie de exponate, în trei locaţii diferite: la Sala Dalles pictură şi sculptură, la Sala Palatului Mogoşoaia pictură şi acuarele, la Sala Dialog sculptură şi spaţii ambientale în mozaic, ca o revelaţie a spiritului său creator.

Cei mai importanţi specialişti contemporani se exprimă la superlativ atunci când vorbesc despre arta „maestrului de la Malu Spart”: Pavel Şuşară, Florin Colonaş, Ruxandra Garofeanu, Dan Hăulică.

Este căsătorit cu Viorica Iacob, de asemenea artist plastic, cu preocupări în domeniul tapiseriei, al restaurărilor.

Spaţiul nu permite detalierea parcursului fascinant al unei opere care, încă de la început, a fost considerată ca o eliberare eroică de clişeele unei perioade cenuşii din istoria artelor vizuale româneşti, şi anume proletcultismul.

De peste 50 de ani, Gheorghe Iacob locuieşte în satul Malu Spart, pe strada Boierului, unde a organizat un atelier de creaţie şi un vast spaţiu expoziţional, atât în interiorul locuinţei, cât şi la exterior, ridicând această reşedinţă bolintineană la rangul celor mai elevate muzee de artă modernă.

Activitatea domniei sale pentru promovarea şi cunoaşterea reşedinţei de pe malul Argeşului a modificat substanţial modul în care era perceput şi evaluat acest sat bolintinean. Pe lângă creaţiile proprii, într-un efort pentru salvarea şi valorificarea artei locale, a adunat obiecte de artă tradiţională, din aramă, lemn, ţesături, ca şi artefacte istorice care sunt expuse la Malu Spart. A invitat aici, pentru a fi văzute şi admirate, oameni de artă, scriitori şi publicişti, diplomaţi români şi străini. De asemenea, a fost gazdă pentru numeroase manifestări culturale, emisiuni televizate sau radiodifuzate, menite să valorifice această zestre.

Gheorghe Iacob a fost cel care a salvat, în 1977, bucăţile în care se desfăcuse Monumentul Dimitrie Bolintineanu şi le-a pus la adăpost în propria curte. Ele au fost donate Bolintinului în acest an, când se împlinesc 130 de ani de la inaugurarea celui mai valoros monument de artă al oraşului nostru, reprezentativ pentru trecutul cultural al acestei zone.


NEAGU UDROIU

Diplomatul, scriitorul şi publicistul Neagu Udroiu s-a născut la 3 aprilie 1940 în satul Cartojani, comuna Roata, judeţul Giurgiu. Urmează cursurile primar, gimnazial şi liceal în satul natal şi în Bolintin Vale, care pe atunci era un centru al zonei. Lipsurile materiale, inerente unei familii numeroase de simpli ţărani, nu i-au permis să şi le termine atunci. Însă, întâlnirea cu Bolintinul îl va marca pentru totdeauna, făcându-l să afirme că „Nici Parisul, nici New York-ul, nu m-au impresionat atât de mult ca primul meu contact cu Bolintinul”. De atunci a rămas fascinat de această localitate, de aspectul şi oamenii pe care i-a cunoscut în anii de şcoală, pe care a omagiat-o apoi, oricând a avut prilejul, prin toată activitatea sa, prin scrieri, emisiuni radio-tv sau manifestări culturale.

Studii: Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Metalurgie (1959-1964). A lucrat la Uzinele Vulcan din Bucureşti (ucenic 1955-1958, lăcătuş 1958-1959, inginer 1964-1966).

Activitate în mass-media din 1966: presa scrisă 1966-1974, 1978-1979, cotidiane: Scânteia tineretului – şef secţie, Scânteia – publicist comentator; colaborări permanente: România liberă, Flacăra, Viaţa studenţească, Lumea; este membru fondator al revistei Sud şi colaborator permanent; în radio şi televiziune: Redactor-şef la Radio-televiziunea naţională (1974-1978, 1997-1999), consilier la PRO TV, Director programe culturale televiziunea „România de Mâine”; agenţii de presă: secretar general de agenţie Agerpres, director general Rompres (1979-1997); în sistemul editorial: şef departament Editura Niculescu (1999-2001).

Bursă de studii americane oferită de The World Press Institute (SUA, 1973-1974).

Diplomaţie: ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Finlanda şi Estonia (2001-2006).

Căsătorit cu Marieta Popescu, inginer; trei copii (Denisa, Silviu, Ionuţ).

Lucrări publicate: „Reportaje din ţară. Profesiune şi sens de viaţă” (1973), „Sita lui Eratostene” (1981); „Zăpezi din Miazăzi” (1982), „Pieton prin sate şi oraşe româneşti” (2000), „Pagini de jurnal. Sub roţile Carului Mare” (1998); „Emisferele de Magdeburg” (2001), „Reporter pe Mississippi” (1976); „Hawaii” (1977); „Pieton prin oraşele lumii”, 3 volume (1976, 1994, 1989), „Ferestre spre Carpaţi” (1983); „Mâine, în secolul următor” (1985); „Terra, casa în care locuim” (1983); „America, un loc sub soare” (1991); „Lumea nouă – cinci veacuri de nesingurătate” (vol. I – „La nord de Rio Grande – 1994, vol. II – La sud de Rio Grande – 1998); Watergate – un crâmpei de istorie americană (1994); Români la Nord şi la sud de Ecuator (1994); Japonia se scufundă? (1996); China, dragonul pe roţi (1997); Coreea de Sud şi veacul Pacificului (1997); „Zăpezi din Miazănoapte – Ambasador în Finlanda” (2007); „Zăpezi din Miazănoapte – Ambasador în Estonia” (2011), „Condeie, voci, chipuri. O istorie a presei de la începuturi până azi prin personalităţi. Eseuri în domeniul publicisticii Gutenberg sau Marconi?” (1981); „Eu comunic, tu comunici, el comunică” (1983); „Tehnologia în tranşeele informaţiei” (1999); „Angrosişti în Piaţa Informaţiei” (1999); „Regatul meu pe-o ştire!” (2000), „Cavalerii Ordinului Gutenberg” (2000); „Piloţii de formula unu” (2009). ); „Reporter la eveniment. O şansă păcii! – Trimis special la Naţiunile Unite” (1989); „Pelerin la Infopolis” (2000) etc.

O superbă demonstraţie a înaltei aprecieri pe care diplomatul Neagu Udroiu o poartă Bolintinului o constituie prefaţa la volumul „Bolintin, cartea oraşului”: „Bolintinul este o legendă valahă. Una scrisă cu fir de borangic pe ia cu șabac a vremurilor de ieri, de azi și dintotdeauna. Una plăsmuită și însemnată de fâlfâitul veacurilor, în liniștea ori în zgâlțâitul anotimpurilor mereu în tranziție, marcată de zgomote de pași venind de te miri unde. O legendă știutoare a zâmbi ori suspina, capabilă de tăceri prelungi și respirații, cu limpeziri predominante, dar și cu încă nedeslușite mistere. Este a noastră și prin asta mai dragă ca oricui.”


NICOLAE CONSTANTIN

Profesorul universitar dr. Nicolae Constantin s-a născut în Bolintinul din Vale la 27 martie 1938, într-o casă de pe actuala stradă 23 August, loc unde locuieşte şi în prezent.

Urmează şcoala primară şi gimnazială în sat, apoi Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti (1952-1955), ulteriorapoi Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti (1955-1961).

Obţine titlul de doctor în Fiziologie veterinară în anul 1970 şi se specializează în Endocrinologie aviară (1975) la Facultatea de Medicină Veterinară Brno-Cehoslovacia.

Cariera universitară: preparator (1961-1962), şef laborator (1962-1965), asistent (1965-1987), lector (1988-1990), conferenţiar (1990-1991), profesor (1991-2006), Profesor conducător doctorat (1990-2015).

Poziţii în organizaţii profesional-ştiinţifice: Prim-Vicepreşedinte al Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România (2001 şi în prezent); Preşedinte al Societăţii Române de Istorie a Medicinii Veterinare (2004 şi în prezent); Preşedinte al Filialei Bucureşti a Societăţii Române de Ştiinţe Fiziologice (1993-2004); Editor şef al Revistei Române de Medicină Veterinară (2002 şi în prezent); Prodecan (1990), Decan ad-interim (1991-1992) şi Secretar ştiinţific (2000-2004) al Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti.

Activitatea didactică se regăseşte în instruirea a 45 de promoţii de studenţi în domeniul Fiziologiei veterinare (prelegeri, demonstraţii practice, manuale de specialitate).

Activitatea de cercetare ştiinţifică a fost focalizată pe problematica domeniului fiziologiei veterinare şi s-a concretizat prin următoarele categorii de lucrări ştiinţifice: articole publicate în reviste de specialitate (127 articole), articole publicate în volume ale unor manifestări ştiinţifice (54), monografii (6), tratate de specialitate (4), manuale de specialitate pentru  învăaţăamântul superior (9), contracte de cercetare (37), filme ştiinţifice (11), lucrări de istorie a medicinii veterinare (23), conducere de teze de doctorat (17), participări la congrese şi conferinţe ştiinţifice de profil (43).

Activităţile manageriale au fost multiple şi dedicate dezvoltării învăţământului şi cercetării ştiinţifice  din medicina veterinară.

Recunoaşteri ale meritelor profesionale:

  • Ordinul Naţional Pentru Merit, în gradul de Cavaler, pentru contribuţii la promovarea învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice (2003);
  • Premiul Academiei Române, pentru Tratatul de medicină veterinară (2004);
  • Premiul Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România, pentru merite deosebite în activitatiea ştiinţifică (2007);
  • Ordinul Naţional „Meritul Cultural”, în gradul de Cavaler, pentru rezultate deosebite în managementul cercetării ştiinţifice (2008);
  • Nominalizare în Catalogul experţilor, editat de Societatea Academică Română (1997);
  • Nominalizare în Enciclopedia Personalităţilor din România (2006).

Prof. univ. dr. Nicolae Constantin este o personalitate cunoscută şi respectată în mediile academice şi ştiinţifice, dar implicată şi pe plan local, atât prin articolele semnate în revista Sud, cât şi prin participările şi colaborarea în cadrul manifestărilor culturale locale, fiind şi un excelent promotor al valorilor bolintinene pe plan naţional şi internaţional.


ION ANDREIŢĂ

Poet, prozator, publicist şi traducător, este absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1958-1963) şi a activat ca ziarist la „Scânteia tineretului” (1963-1983) şi „România liberă” (1983-1997).

După debutul la „Luceafărul” (1960), a colaborat la numeroase alte reviste: „Viaţa studenţească”, „Argeşul”, „România literară”, „Literatorul”, „Bucureştiul literar şi artistic”, „Caligraf”, „Sud” etc.

Opera literară: Minunea de a trăi, Bucureşti, 1970; Colegi de generaţie, Bucureşti, 1979; Drumuri esenţiale, Bucureşti, 1982; Natură vie cu baracă. Scrisori de la Canalul Dunărea – Marea Neagră, Bucureşti, 1983; Vârsta care nu cunoaşte eclipsa, Bucureşti, 1984; Secante la omenie, Bucureşti, 1985; Cum se vede ţara la români, Iaşi, 1986; Misterul Fluviului Galben. China în 15 cărţi poştale, Bucureşti, 1993; O zi de toamnă, Bucureşti, 1997; Scrisori pariziene, Râmnicu Vâlcea, 2000 etc.

Este membru al Uniunii Scriitorilor, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi Senior-editor al revistei „Sud”.

Din anul 2006 şi până în prezent deţine o rubrică permanentă în revista bolintineană „Sud”, fiind un participant neobosit la manifestările culturale organizate atât la Bolintin Vale, cât şi în alte locuri din ţară, remarcându-se ca un excepţional ambasador al plaiurilor bolintinene.


FLORIN COLONAŞ

A absolvit Facultatea de Stomatologie din Bucureşti (1969) şi a obţinut doctoratul în ştiinţe medicale (1984).

A publicat cărti pentru copii (Aventuri în ţara copiilor cu dinti curaţi, 1981; Copiii cuminţi se spală pe dinţi, 1984; Curăţel, murdărel şi… mulţi alţi copii la fel, 1987), precum şi alte lucrări de educaţie sanitară şi din domeniul artei.

A realizat peste 200 de emisiuni culturale la Radio Bucureşti şi a participat la emisiuni culturale ale TVR.

Este expert în pictura modernă al Ministerului Culturii, expert evaluator al UNEVAR şi membru al Asociaţiei Experţilor în Artă.

Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Senior-editor al revistei „Sud”.

Publică în: Mozaicul, Observator cultural, Ramuri, Orizont, Cronica, Astra, Luceafărul, Bucureştiul literar şi artistic, Sud etc.

Din anul 2012 este titularul rubricii dedicată artei în revista „Sud”. Datorită articolelor domnului Florin Colonaş, revista „Sud” a ajuns să se bucure de cunoaştere şi apreciere în mediile artistice din marile capitale europene, la Paris, Berlin sau Roma.

A publicat sub egida revistei „Sud” volumul En garde! Avangarda (2018), iar la Editura Sud din Bolintin Vale cartea Omul cu ochi albaştri (2021).


NICOLAE DAN FRUNTELATĂ

A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care le va absolvi în 1969, an în care debutează în revista „Ramuri” cu un grupaj de versuri însoţit de o prezentare a lui Miron Radu Paraschivescu.

Lucrează ca redactor, secretar general de redacţie şi redactor-şef la „Viaţa studenţească” până în 1974, când redacţia se contopeşte cu a revistei „Amfiteatru”, conducând apoi ambele publicaţii. În perioada 1976-1980 îndeplineşte funcţia de redactor-şef la „Scânteia tineretului”. După 1989 este redactor-şef al săptămânalului „Românul” (1990-1994), secretar de stat (1994-1996) şi conduce revista „Examene”.

Debutează editorial în 1977, cu volumul de versuri Puterea sunetului.

Opera literară: Puterea sunetului, 1977; Noaptea grâului nou, 1978; Vara din noi, vara, 1979; Inventarul speranţei, 1981; Viaţa în limba română, 1982-1988; La bătrâneţe, lupii tineri, 1983; Lumea, ziua şi noaptea, 1983; Tiptil; Sud, până la capăt, 1985; Războiul mondial de catifea, 1995; Expulzat din Trinidad-Tobago, 1999; Glonţul de calibrul 53, 1999; Mica Valahie, 2002; Turnesol 89, 2002 etc.

Este membru al Uniunii Scriitorilor, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi Senior-editor al revistei „Sud”.

Publică permanent în revista „Sud” încă din anul 2014, fiind titularul rubricii „Sud, până la capăt”.

În anul 2021 a publicat la Editura Sud din Bolintin Vale volumul „Jurnal Sudist”.


VICTORIA MILESCU

Poet, editor şi traducător, s-a născut la Brăila şi locuieşte în Bucureşti.

A fost redactor, publicist-comentator, redactor-şef adjunct la Realitatea românească, Azi, Ecran Magazin, Universul cărţii, redactor la Editura Nemira.

A colaborat cu articole şi poezii la România literară, Poesis, Litere, Adevărul literar şi artistic, Caligraf, Sud etc.

Dintre volumele publicate: Prier (1988), Argonauţii (1988), Şlefuitorul de lacrimi (1995), Inimă de iepure (1998), Zâmbet de tigru (2001), Ecoul clipei (2003) etc.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi Senior-editor al revistei „Sud”.

Publică permanent în revista „Sud” încă din anul 1999, fiind autoarea a peste 300 de articole pe diverse teme, cronici de carte şi creaţii proprii.

În anul 2019 a publicat la Editura Sud din Bolintin Vale volumul „Cronicile Sudului”, care a înregistrat un remarcabil succes de public la Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus”, unde a primit titlul de „Cartea târgului”.


FLORENTIN POPESCU

S-a născut în anul 1945, în localitatea Lera, jud. Buzău

Poet, prozator, istoric literar şi publicist. Are domiciliul în Bucureşti.

Redactor la Viaţa studenţească (1968-1969), Viaţa Buzăului (1969-1970) şi Informaţia Bucureştiului (1970-1971), apoi la Editura pentru Turism (Sport-Turism), Editura Albatros, Vocea României şi Manuscriptum. Fondator şi director al revistei Colibri (1990-1991) şi al editurii cu acelaşi nume. Fondator şi redactor-şef al revistei Bucureştiul literar şi artistic.

Membru fondator al revistei „Sud”.

Colaborează la Luceafărul (debut în 1963), România Literară, Argeş, Ateneu, Amfiteatru, Steaua, Vatra, Cronica etc.

Distins în 1968 cu Premiul pentru poezie al revistelor Viaţa Studenţească şi Amfiteatru, care premerge debutul în volum cu Obsesia păsărilor (1970).

Dintre volumele publicate: Ţara fântânilor (1972), Rapsodii la vatra Mioriţei (1975), Reîntâlnire cu cetatea adolescenţei (1979), Carte de dragoste pentru Bucureşti (1986), Peregrin la Ninive (1988), Contemporan cu visul (1978), Povarnă şi alte povestiri (1987), Babilon, oraşul blestemat (1998), Poveştile Babilonului (2000), Pe urmele lui Vasile Voiculescu (1984), V. Voiculescu şi lumea lui (1993), Viaţa lui V. Voiculescu (2003), Romanul vieţii şi operei lui Alexandru Odobescu (2001), O istorie anecdotică a literaturii române (1995) etc.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi Senior-editor al revistei „Sud”.

Între anii 2002 şi 2010 a fost redactor-şef adjunct al revistei „Sud”, iar în anii 2010 şi 2011 a ocupat funcţia de redactor-şef.

Publică permanent în revista „Sud” încă din anul 2000, semnând peste 350 de articole pe diverse teme, cronici de carte şi creaţii proprii.

În anul 2021 a publicat la Editura Sud din Bolintin Vale volumul „Autori şi cărţi din bibliotecile Sudului”.


Prof. NICOLAE SCURTU

S-a născut în anul 1951, în localitatea Văratec, Agapia, jud. Neamţ. În prezent locuiește în București.

Absolvent al Facultăţii de Filologie din Bucureşti.

A debutat în anul 1973 în revista „Orizont” din Timişoara cu un articol de istorie literară.

După finalizarea studiilor universitare a funcţionat la câteva catedre de literatură română din Capitală.

A colaborat cu note, articole, studii şi cercetări literare la revistele: „Ateneu”, „Luceafărul”, „România literară”, „Revista Arhivelor”, „Manuscriptum”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Conta”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Viaţa Românească”, „Sud” şi altele.

A cercetat numeroase biblioteci şi arhive publice şi particulare, depistând, adnotând şi publicând un însemnat număr de documente de istorie literară şi istorie culturală.

A fost distins cu Premiul „Alexandru Ciorănescu” pentru restituiri (2008) şi Premiul „Vladimir Streinu” pentru istorie literară (2009).

Volume publicate: Cercetări literare. scriitori dâmboviţeni, 2007-2009; Ion Stăvăruş şi contemporanii săi. Mărturii, corespondenţă, iconografie, 2008; Contribuţii de istorie literară, 2011; Autografe de la Nichita Stănescu, 2012.

Ediţii: G. Călinescu – Scrisori şi documente, 1979; E. Lovinescu – Scrisori şi documente, 1981; Ion Barbu în corespondenţă, 1982; Eminescu văzut de gruparea literară „Meşterul Manole”, 1997; Elena Farago – A ciocnit cu un ou de lemn, 1997; Sandu Tudor, Cântecul mocanului, 1999; Ion Simionescu – Piatra Neamţ, 2002 etc.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi Senior-editor al revistei „Sud”.

Publică permanent în revista „Sud” din anul 2014, în principal materiale de istorie literară, fiind titularul rubricii „Inscripţii”.

A publicat la Editura Sud din Bolintin Vale volumele „Cercetări literare. Scriitori şi publicişti giurgiuveni” (2019) şi „Cărţi cu autografe în biblioteca lui Nichifor Crainic” (2021).


TITUS VÎJEU

S-a născut în anul 1948 în localitatea Breaza, jud. Prahova.

Scriitor, publicist, specialist artă cinematografică şi media. Locuieşte în Bucureşti.

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti; cursuri postuniversitare de jurnalism la Facultatea de ziaristică Bucureşti (1987-1988); din 2000 este doctor în cinematografie şi media la UNATC.

Activitate jurnalistică: redactor la revista

ASTRA din Braşov (1971-1972); redactor principal la Radioteleviziunea Română (1972-1990); redactor şef-adjunct la Radio România Tineret (1990-1991); director la Societatea Română de Radiodifuziune, şef al Departamentului de Relaţii Internaţionale (1991-1997); realizator de emisiuni la Radio România Cultural.

A reprezentat Societatea Română de Radiodifuziune în diverse organisme de profil şi a fost ales în 1996 vicepreşedinte al Comisiei Radio din cadrul Universităţii Internaţionale de Radio şi Televiziune de pe lângă UNESCO.

Corespondent RFI (Radio France Internationale) pentru Romania (1997-1998).

Activitate didactică: profesor universitar asociat la Catedra de Comunicare Audiovizuală a UNATC (1996-2005), iar din 2005 profesor universitar titular.

Volume publicate: Panatenee (1969); Deplasarea spre roşu (1974); Ca un meteor îndrăgostit de pământ (1975); Cea mai frumoasă statuie (1983); Biblioteca de rouă (1993); Memorie de rezervă (2000); Andrzej Wajda – omul de celuloid (2005) etc.

Este membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Cineaştilor din România.

Publică în revista „Sud” încă din anul 2010, iar în anul 2021 a publicat la Editura Sud din Bolintin Vale volumul „Cărţile Sudului”.

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Sari la conținut