Luni, 18 iunie 2018, cu începere de la ora 17.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (str. Nicolae Creţulescu, nr. 8, Sector 1) va avea loc prezentarea unei cărţi speciale – Paznic la pepeni. O poveste bolintineană – adresată atât copiilor şi părinţilor, cât şi tuturor preţuitorilor trecutului neamului românesc. Ea conţine amintirile din copilărie, ambientate în perioada interbelică bolintineană, ale medicului Romulus Dinu, pe lângă un excepţional profesionist şi un scriitor de mare talent. Pentru înaltele sale calităţi şi pentru modul în care făcut cunoscut locul natal, Romulus Dinu a fost declarat Cetăţean de Onoare post-mortem al oraşului Bolintin Vale.

Prefaţa volumului este semnată de publicistul Neagu Udroiu.

Moderatorul evenimentului va fi scriitorul Nicolae Dan Fruntelată.

Sunt invitaţi scriitori, publicişti şi editori (Ion Andreiţă, George Apostoiu, Florin Colonaş, Mioara Georgescu, Victoria Milescu, Florentin Popescu, Vasile Răvescu, Nicolae Scurtu, Passionaria Stoicescu, Coman Şova, Ion C. Ştefan, Romaniţa Ştenţel, Raluca Tudor, Titus Vîjeu), lideri de opinie (generalul Gheorghe Dragomir), profesori universitari (Mihai Dinu, Monica Dinu, Nicolae Constantin, Vasile Szolga, Corneliu Cristescu), artişti şi arhitecţi (Radu Adrian, Irina Criveanu), istorici (Sergiu Iosipescu, Ştefania Dinu), actriţa Ileana Popovici etc.  

Participă fiica autorului, prof. univ. dr. arh. Michaela Tomniţa Florescu.

În cadrul evenimentului va fi vizionat filmul documentar Lumea lui Romulus – O poveste bolintineană, conţinând imagini, locuri şi personaje evocate în cartea Paznic la pepeni, realizat de Ciprian Necşuţu şi Vasile Grigore.

Manifestarea face parte dintr-un proiect de promovare a Bolintinului şi valorilor sale, inclus în ciclul Cronicari Bolintineni, desfăşurat de Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanu şi revista Sud, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bolintin Vale.

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Sari la conținut