Astăzi, 17.05.2018, cu ocazia Zilei Eroilor, reprezentanții Primăriei Orașului Bolintin-Vale alături de preșcolari, școlari, liceeni, profesori ai școlilor din localitate, alături de alți cetațeni, au participat la slujbele de pomenire oficiate de preoții din localitățile orașului, au adus omagii, au aprins lumânări, au depus flori și coroane la monumentele eroilor din Bolintin-Vale, Malu Spart și Crivina.

 

Ziua Eroilor este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români. Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles unde țările beligerante s-au obligat prin semnarea tratatului la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, dar după s-a revenit la data inițială.

În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Sursa: Wikipedia

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Sari la conținut