În data de 08.09.2021, a fost predat amplasamentul către Constructor.
Investiţia vizează îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei îngrijirii spitaliceşti de urgenţă în orașul Bolintin-Vale, având în vedere situaţia actuală a stării fizice a clădirilor şi echiparea acestora, pentru a crea un cadru adecvat desfăşurării activităţilor medicale.
Prin proiect se va interveni asupra a două dintre clădirile existente (clădirea principală și clădirea unde acum funcționează laboratorul), urmând ca acestea să fie reabilitate și modernizate, precum și să beneficieze de dotări specifice activității de ambulatoriu. De asemenea, clădirea principală se va extinde cu încă două corpuri de clădire parter+etaj, legate între ele prin holuri de acces, rezultând un spațiu unic.
Obiectivul va cuprinde următoarele:
*Cabinete medicale:
– cardiologie;
– O.R.L.;
– oftalmologie;
– chirurgie;
– ortopedie-traumatologie, inclusiv cameră de tratamente;
– dermato-venerologie;
– neurologie;
– pediatrie cu acces și spații auxiliare separate, inclusiv cameră de termometrizare și cameră izolare cu grup sanitar;
– medicină internă;
– urologie;
– planificare familială;
– diabet zaharat și nutriție;
– oncologie, inclusiv camera de tratamente și grup sanitar propriu;
– obstetrică-ginecologie;
– psihologie și psihiatrie;
 
*Laborator de analize medicale:
– recoltare și primire probe biologice;
– bacteriologie BK;
– bacteriologie clinică;
– hematologie, biochimie, imunologie, hemostază etc.;
 
*Imagistică:
– RMN;
– RX grafie;
– mamografie
 
*În corpul de clădire unde funcționează în prezent laboratorul de analize, după reabilitare acesta va adăposti cabinetul TBC.
Pentru acest obiectiv a fost finalizata achiziția publică, urmând ca lucrările să înceapă în perioada următoare, iar termenul de finalizare este anul 2023.
Valoarea lucrărilor este de 12,4 milioane lei, cu finanțare din fonduri europene și din fonduri locale.
Primăria Orașului Bolintin-Vale

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Sari la conținut