ANUNȚ Competiția sportivă tenis de câmp Danube Trophy, Giurgiu 02-03 octombrie 2021

Consiliul Județean Giurgiu și Primăria Giurgiu au semnat un acord de parteneriat cu Asociația Tenis Club București, Clubul Sportiv Campion Argeș, Fundația PROAM EVENTS, S.C. Open Box Consulting S.R.L.  pentru promovarea tenisului de câmp în rândul tinerilor, dar și organizarea de activități educative, competiții sportive și campanii de informare, având ca obiectiv promovarea unei educații sănătoase prin sport.

În cadrul parteneriatului primul eveniment organizat va fi „Danube Trophy”, eveniment ce aduce terenurile colorate pentru joaca micilor tenismeni în municipiul de pe Dunăre.

Competiția sportivă este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani (anul nașterii 2009) din toată țara și se va desfășura în zilele de 02 și 03 octombrie, în municipiul Giurgiu, fiind estimat un număr de 60 de participanți reprezentând cluburi și asociații sportive din toată țara și nu numai.

Luând în considerare deschiderea înscrierilor pe tabloul de concurs, vă rugăm să ne sprijiniți în diseminarea cu celeritate a informației în rândul organizațiilor sportive (cluburi și asociații cu sau fără personalitate juridică) precum și persoanelor fizice autorizate ce derulează activități instructiv-educative în domeniul tenisului de câmp pe raza localității dumneavoastră.

Procesul de înscriere se face pe platforma www.tenis10.ro, secțiunea Turnee sau prin accesarea link-ului de mai jos:    https://www.tenis10.ro/ro/turnee/detalii-turneu/id/2043/danube-trophy.html .

Menționăm faptul că toți participanții înscriși pe tabloul de concurs care vor lua startul în cele 2 zile competiționale vor primi la înregistrare pachete de participare iar finaliștii și câștigătorii vor beneficia de premii importante oferite de partenerii competiției.

Informații privind competiția de tenis de câmp Danube Trophy pot fi regăsite pe portalul Consiliului Județean Giurgiu precum și pe paginile de internet și social media ale partenerilor: Primăria municipiului Giurgiu, Asociația Tenis Club București, www.tenis10.ro , www.tenisshop.ro

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Sari la conținut