• 28 octombrie 2017
  • 10:00
  • Bolintin-Vale

Festivalul Toamna Culturală Bolintineană 2017 continuă!

Cu două evenimente, mai mult decât reuşite, desfăşurate până acum în cadrul TCB 2017 – Primul Război Mondial reflectat în literatura română, cu participarea scriitorilor Ion Andreiţă, Nicolae Dan Fruntelată şi Nicolae Scurtu şi Serviciile de informaţii şi Primul Război Mondial, cu participarea generalului de brigadă (r) Gheorghe Dragomir – „motoarele” festivalului s-au turat suficient astfel încât acest sfârşit de săptămână să fie cu totul special.

Programul zilei de sâmbătă, 28 octombrie (Bolintin Vale):

  • 9.00 – plecare din Bucureşti spre Bolintin Vale, din faţa fostului sediu MLR (B-dul Dacia), cu autobuzul pus la dispoziţie de organizatori;
  • 10.30 – slujbă religioasă în memoria poetului Dimitrie Bolintineanu;
  • 11.00 – ceremonia depunerii de coroane de flori la Monumentul poetului D. Bolintineanu;
  • 11.15 – vizitarea expoziţiei deschise la sediul Asociaţiei pentru Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanu;
  • 11.45 – premiera filmului documentar Origini – Bolintin, tărâmul apelor;
  • 12.00 – simpozion cu tema Primul Război Mondial şi Marea Unire oglindite în filmografia română, susţinut de actriţa Ileana Popovici şi de scriitorii şi criticii de film Călin Stănculescu şi Titus Vîjeu;
  • 13.30 – concert de muzică bolintineană, susţinut de trupa formată din Ileana Răcaru, Traian Ciubuc, Cristian Ciubuc şi Angelo Tăndălescu;
  • 14.00 – Festin bolintinean: invitaţilor le vor fi servite preparate specifice locului (bujgan şi vestitul păsat bolintinean), alături de alte bunătăţi, solide şi lichide;
  • 18.00 – întoarcerea la Bucureşti.

Programul zilei de duminică, 29 octombrie:

  • locaţie – Salonul Răduţă din Crivina;
  • 14.00 – vizionarea filmului documentar Origini – Bolintin, tărâmul apelor;
  • 14.15 – Scriitori la Bolintin: eveniment ce va cuprinde prezentări de carte şi o discuţie despre scriitorul român din emigraţie. Participă scriitorii: Alexandru Cazacu, Florică Dan, Gabriel Dragnea, Alexandra Firiţă, Victor Pencu.

Organizatori: Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanu şi revista Sud cu sprijinul Consiliului Local şi Primăriei oraşului Bolintin Vale, primar dl Daniel Trăistaru.

Vă aşteptăm!

Pentru confirmarea participării, telefon 0720350555.

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Sari la conținut