- 18 august 2018
- 11:00
- Monumentul lui Dimitrie Bolintineanu din centrul orasului Bolintin-Vale
Oraşul Bolintin-Vale va fi amfitrionul unor manifestări culturale dedicate aniversării a 130 de ani de la dezvelirea, în 1888, a Monumentului dedicat scriitorului, publicistului şi omului politic Dimitrie Bolintineanu, cel mai de seamă fiu al localităţii noastre.
Monumentul, creaţie a marelui sculptor Carol Storck, a avut multe de îndurat: şi bune, dar mai ales rele. Pentru a ilustra toate aceste momente, vor fi vernisate două expoziţii: una în aer liber, cuprinzând piesele originale ale Monumentului şi o alta alcătuită din imagini, cărţi şi documente privitoare atât la Monument cât şi la viaţa şi opera lui Dimitrie Bolintineanu.
Manifestările, care se vor derula până la sfârşitul anului, vor debuta sâmbătă, 18 august 2018, de la ora 11.00, în Bolintinul din Vale, la Monumentul Dimitrie Bolintineanu şi vor continua apoi în satul Malu Spart, unde va fi comemorată trecerea la cele veşnice a Poetului, întâmplată tot în luna august, pe 22, în anul 1872.
Invitaţi speciali sunt sculptorul Gheorghe Iacob, criticul de artă Florin Colonaş şi scriitoarea Victoria Milescu.
Organizatori sunt revista Sud şi ACTIB – Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanu, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bolintin-Vale şi al Liceului Tehnologic „D. Bolintineanu”.