TOAMNA CULTURALĂ BOLINTINEANĂ 2017

Deşi sub ameninţarea unei ploi arţăgoase, festivalul bolintinean a avut cu o zi cu totul specială, sâmbătă, 28 octombrie, zi în care participanţii s-au putut bucura pe deplin de calitatea invitaţilor, personalităţi de marcă ale culturii româneşti contemporane. Amintim pe câţiva dintre cei care au onorat cu prezenţa dumnealor oraşul Poetului: Radu Adrian, Alexandru Cazacu, Florin Colonaş, Corneliu Cristescu, Saşa Ghiţă, Florin Grigoriu, Victoria Milescu, Iuliana Paloda-Popescu, Emil Păunescu, Florentin Popescu, Passionaria Stoicescu, Vasile Szolga, Romaniţa Ştenţel, Raluca Tudor, Corneliu Vasile, Virginia şi Titus Vîjeu etc.  

(mai mult…)

Festivalul TOAMNA CULTURALĂ BOLINTINEANĂ 2017

Festivalul TOAMNA CULTURALĂ BOLINTINEANĂ 2017

Ediţia a V-a, octombrie – noiembrie 2017

Preludiu la Centenarul Marii Uniri

 

  • Organizatori: Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanu şi revista Sud, reprezentate prin Vasile Grigore (preşedinte şi redactor şef)
  • Partener principal: Consiliul Local şi Primăria Bolintin Vale (primar dl Daniel Trăistaru)
  • Parteneri:
    • Primăria comunei Floreşti-Stoeneşti (primar dl Marius Niţescu)
    • Liceul Tehnologic „D. Bolintineanu” Bolintin Vale (director prof. Mihaela Enache)
    • Şcoala Gimnazială nr. 1 Malu Spart (director prof. Raluca Geantă
    • Şcoala Gimnazială nr. 3 Palanca, com. Floreşti-Stoeneşti (director prof. Constantin Drăguşinoiu)
    • Editura RawexComs Bucureşti (d-na Raluca Tudor)
    • Zona Bolintin (dl Vasile Ştefan)
    • C54 Photography (dl Mircea Paraschiv)

(mai mult…)

Cadastru gratuit pentru terenurile din extravilan

OCPI Giurgiu împreună cu Primăria orașului Bolintin-Vale derulează, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF), următoarele activități:

  • înregistrărea gratuită a terenurilor extravilane în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară
  • eliberărea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari şi, după caz, a dezbaterilor succesorale.

(mai mult…)

Gânduri bune la început de an școlar

Astăzi, în unitățile de învățământ din orașul Bolintin-Vale au avut loc ceremonii de lansare a noului an școlar.

A fost o oportunitate pentru reprezentanții Primăriei orașului Bolintin-Vale de a transmite gândurile bune către toți cei prezenti și de a-și reitera sprijinul și angajamentul pentru buna derulare a procesului educațional în instituțiile de învățământ din localitate. (mai mult…)

Proiecte și priorități în orașul Bolintin-Vale

Care sunt prioritățile orașului?

În urma constatărilor proprii, a discuțiilor cu cetățenii, a dezbaterilor publice, a sugestiilor/reclamațiilor primite de la cetățeni și pentru îndeplinirea obligațiilor legale, Primăria Orașului Bolintin-Vale a realizat lista măsurilor, acțiunilor și proiectelor necesar a fi realizate pentru îmbunătățirea condițiilor de trai al cetățenilor din Bolintin-Vale. (mai mult…)

Primăria Orașului Bolintin-Vale este parte în proiectul transfrontalier România-Bulgaria

Proiectul reprezintă un parteneriat transfrontalier între Primăria Orașului Bolintin-Vale și Primăria Municipiului Strazhitsa, în vederea îmbunătățirii sistemului decizional – RÂNDURI DE PODURI ȘI PORȚI (ROBG), finanțat prin Programul Interreg V-A Romania-Bulgaria, prin care se urmărește mărirea capacității de cooperare și a eficienței instituțiilor publice într-un context de cooperare transfrontalieră. (mai mult…)